Echipa „Măcelari de Elită” ai României, prezentată în premieră la Indagra Food București
Comunicate de presă

Echipa „Măcelari de Elită” ai României, prezentată în premieră la Indagra Food București

Echipa „Măcelari de elită”, care va reprezenta pentru prima dată România la World Butchers’ Challenge 2025, cea mai prestigioasă competiție din lume dedicată măcelăriei, a fost prezentată oficial azi, la Indagra Food București, în cadrul unui eveniment special. După conferința de presă în care s-au expus planurile echipei, cei 12 măcelari au făcut o demonstrație de măiestrie în fața publicului, pentru a exemplifica modul în care vor evolua la competiția ce va avea loc la Paris, în 30-31 martie 2025.

Formată în urma unor selecții la nivel național, echipa României are în componență un căpitan – Gabriel Arghir (Macelleria Torelli, Torino, Italia), cinci titulari seniori – Sandu Mirea (Auchan Drumul Taberei, București), Ionuț Alexandru Anghel (Carmangeria Ozana, București), Ciprian Irimia (Raitar, Suceava), Adrian Petre (Carne și sare, București), Georgian-Marius Petre (Cathedral Distribution, Buzău),patru rezerve – Bíró János László (Petry, Târgu-Mureș), Cătălin Angheru (Carmangeria Ozana, București), Florin Stîngă (Sergiana, Brașov), Alin Moldovan (Boo.bburger, Cluj), și doi ucenici – Paul Cordea(Moldovan Carmangerie, Cluj), Petre Niță (Carmangeria Ozana, București).

Ucenicii vor concura în preziua competiției WBC pentru titlurile de World Champion Butcher Apprentice și World Champion Young Butcher. În vederea pregătirilor pentru „olimpiada măcelarilor”, echipa îl are designer culinar pe Marius Verdeși, fondatorul Zimbria, iar drept consilier și creator de rețete pe Gelu Vișan, managerul Cantinei Primăriei Cuj.

Participarea României la WBC 2025 este un proiect inițiat de Cosmin Moldovan, CEO Moldovan Carmangerie și președinte al Fundației „Ștefan Moldovan”, cu scopul revitalizării meseriei de măcelar. Echipa a găsit de la bun început susținere din partea Auchan și BCR, precum și din partea unor jucători importanți din industria cărnii și cea alimentară.

La conferința de presă ce a precedat demonstrația de măiestrie a echipei au participat Cosmin Moldovan, CEO Moldovan Carmangerie, Florin Moroșanu, directorul Fundației „Ștefan Moldovan”, Tiberiu Dănețiu, Director Corporate Affairs & Retail Media Auchan România și Mihai Toader, Business Unit Director Auchan România.

„Fundația <Ștefan Moldovan> a apărut pentru a onora memoria maistrului măcelar Ștefan Moldovan, cel care a fondat compania Moldovan Carmangerie Cluj, un om care a apreciat valorile muncii cinstite. Fundația își propune să ducă mai departe moștenirea meseriilor și să încercăm să atragem tinerii înspre meseriile tradiționale, iar proiectul <Măcelari de Elită> este primul pas în acest sens”, a declarat Florin Moroșanu, directorul executiv al Fundației.

Am decis înscrierea României la această competiție cu scopul de a aduce această meserie în atenția tinerei generații, de a o face atractivă și interesantă, astfel încât să putem să transmitem acest meșteșug mai departe. WBC aduce vizibilitate acestei meserii și sper că îi va inspira pe tinerii noștri măcelari”, a spus Cosmin Moldovan, CEO Moldovan Carmangerie, cel care va reprezenta în calitate de jurat România în cadrul WBC. 

„Susținem cu mândrie acest proiect unic în România care și-a propus, încă de la început, să revitalizeze una dintre cele mai riguroase și exigente meserii – aceea de măcelar. Prezența României la această competiție reprezintă o oportunitate extraordinară de a aduce în fața lumii măiestria, tradițiile noastre locale și de a celebra contribuția măcelarilor la calitatea și diversitatea preparatelor de pe mesele noastre. Felicităm toți profesioniștii selectați și le dorim mult succes!”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Corporate Affairs & Retail Media Auchan România.

„Este o mare șansă pentru noi de a ne afirma și pentru a obține un rezultat bun trebuie să ajungem ca împreună, toți 12, să lucrăm ca un mecanism de ceas bine uns. În timpul antrenamentelor ne vom da seama unde ne aflăm în acest moment, ce avem de îmbunătățit și cum putem scoate maximum din orice piesă în timpul impus de concurs”, a mai spus și căpitanul echipei Gabriel Arghir.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *